Cele patru trepte ale cunoaşterii un drum foarte greu de străbătut...

 

 

   

Cunoaşterea, acest subiect îl pasionează pe om de mii şi mii de ani, încă de atunci când a fost creat. Omul a încercat in fel şi chip să ajungă la cunoaştere, să atingă absolutul şi pentru acest lucru Creatorul, în marea sa dragoste, i-a oferit mii de căi, aşa cum spunea un sfânt indian:"Pe lume există atâtea căi de cunoaştere câţi oameni există. Pentru fiecare dintre ei există o cale mai aproape de sufletul şi inima sa."
   În acelaşi ciclu de căi căutătoare de cunoaştere se înscriu şi cărţile lui Carlos Castaneda intitulate generic "Calea Războinicului" sau "Dialoguri cu Don Juan". În volumele apărute , Castaneda, un cunoscut antropolog şi psiholog descrie într-un mod minunat calea de a ajunge la cunoaştere preluată de la învăţătorul său "Don Juan", un om al cunoaşterii. Calea războinicului, acest drum spre cunoaştere se păstrează pe cale orală învăţător-învăţăcel, încă din vremea imperiului Toltec.
Cele patru trepte iniţiatice ale drumului spre cunoaştere
    Această cale, Calea Războinicului, este doar una din miile sau milioanele de drumuri destinate să-l ducă, pe cel ce doreşte, către cunoaştere. Aşa cum spunea Don Juan maestrul lui Carlos Castaneda, "Un războinic îşi alege un drum de urmat cu inima şi tocmai aceasta alegere îl face să se deosebească de un om normal. El poate recunoaşte acest drum atunci când se identifică cu el, când simte o mare linişte şi plăcere parcurgându-l pe toată lungimea sa...", astfel, acest lucru spus de bătrânul idian devine emblematic pentru fiecare însetat de cunoaştere şi este aplicabil oricărui individ şi oricărei căi spre  absolut, indiferent de locul de naştere al omului şi de provenienţa drumului spre cunoaştere.
     În Calea Războinicului există patru trepte iniţiatice spre cunoaştere sau, altfel spus, patru inamici naturali care îi fac să se oprească pe cei slabi. Drumul jalonat de aceste patru trepte sau iniamici este o cale fără întoarcere, şi odată trecut un obstacol începe drumul către celălalt. Aceşti patru inamici naturali sunt: frica, luciditatea sau claritate, puterea, bătrâneţea. 
Frica prima treaptă sau primul duşman
    Atunci când învăţăcelul porneşte pe o cale, oricare ar fi ceasta, obiectivele lui nu sunt foarte clare, el are un singur ţel: absolutul, dar drumul până acolo este încă foarte lung. Îndată ce purcede pe lungul drum al cunoaşterii el începe să înveţe lucruri noi, care la început îi creează un nou sistem de valori şi în acest fel gândurile şi intenţiile sale devin neclare şi contradictorii. Ceea ce învaţă nou i se pare a nu fi ceea ce căuta, astfel el începe să se teamă. O dată cu paşii făcuţi pe cale, de altfel, cu fiecare pas făcut înainte, frica ce-l cuprinde pe acesta creşte din ce în ce mai mult, iar ţelul său este un obiectiv pe un câmp de luptă. În acest moment "drumeţul" întâlneşte primul obstacol frica .   
   Frica este un inamic puternic, terifiant, înşelător şi foarte greu de înfrânt. El aşteaptă pândind la fiecare colţ, la fiecare pas al drumului. Cel care va ceda în calea fricii va fi un om înfrânt, drumul lui oprindu-se aici. Dimpotrivă, cei care îşi vor înfrunta frica , cu toate că sunt înnebuniţi din cauza ei şi tocmai de aceea nu se opresc, o vor birui. La un moment dat, acest inamic se va retrage şi omul va începe să se simtă mai sigur pe el, iar intuiţia lui va deveni mai puternică. Atunci se poate spune că el a învins primul duşman, deci a trecut prima treaptă.
Luciditatea sau claritatea al doilea duşman
   O dată ce învăţăcelul a trecut primul obstacol şi şi-a biruit frica, acesta rămâne, acesta rămâne un lucru câştigat pentru tot restul vieţii. În schimb în locul fricii, în minte apare claritatea sau luciditatea. Acum omul ştie ce vrea, ştie ce doreşte.
   În acest moment el poate anticipa următoarele etape ale căii, iar tot ce il înconjoară este plin de o claritate profundă. Omul începe să se simtă sigur pe el şi nimic nu mai este tainic. Astfel el ştie că a întâlnit cel de-al doilea inamic: claritatea. Această, cea de-a doua treaptă, luciditatea, duce la o foarte mare claritate a minţii, care este foarte greu de obţinut, risipeşte frica dar "orbeşte" în acelaşi timp.
   Ea îl orbeşte pe om, în sensul că acesta devine prea sigur pe el şi îi da certitudinea că înţelege tot şi că poate face tot ce îşi doreşte, pentru că observă profunzimea lucrurilor. El devine curajos şi nimic nu îl poate opri pentru că posedă luciditatea. Cu toate acestea, este greşit ca cineva să se oprească aici, pentru că pentru acel individ va fi imposibil să mai înveţe ceva, crezând că ştie deja tot. Rămânând pe această treaptă omul va beneficia de claritate, dar nu va mai învăţa nimic şi nu îşi va mai dori să meargă mai departe spre cunoaştere.
   Pentru a depăşi şi această treaptă, învăţăcelul trebuie să facă exact ce a făcut şi în cazul fricii, şi anume să îşi sfideze luciditatea, folosind-o doar pentru a-şi pregăti cu răbdare următorul pas. Procedând astfel, el va învinge claritatea şi va ajunge la un nivel unde nimic nu i se va putea întâmpla şi anume la putere.
Puterea -cel mai greu obstacol
  Biruind cel de-al doilea inamic, luciditatea, omul ajunge la un nivel fantastic, al celei de-a treia trepte şi anume la putere. Acesta nu este doar o etapa, ci este o putere adevărată.
  Ajuns în acest stadiu, el va şti că puterea pe care o căuta îi aparţine în sfârşit. Acum omul poate face într-adevăr tot ce îşi doreşte, dorinţa sa devenind lege. El vede clar tot ce îl înconjoară şi nu poate fi surprins de nimic. Are puterea, dar aceasta este cel mai puternic inamic al lui, şi în acelaşi timp cel mai dificil obstacol.
   Cel mai simplu, pentru oricare om ajuns aici, ar fi să se abandoneze puterii, el oricum ajungând aici devine invincibil. El poate comanda aproape oricui, îşi asumă numai riscuri calculate şi poate crea orice reguli doreşte, pentru că este maestru, dar lăsându-se cuprins de bucuria şi beţia puterii, aceasta va face din el un om crud şi capricios. În acest moment el a pierdut bătălia cu puterea, aceasta l-a învins şi îl controlează. Deşi nu va pierde niciodată el nu va mai putea deveni un om al cunoaşterii, pentru că nu va şti să controleze şi să supună puterea, ci aceasta îl va folosi pe el.
   Puterea fiind o treaptă care îţi da foarte multe satisfacţii, cei mai mulţi se opresc aici, deoarece ei se abandonează puterii, uitând calea.
Totuşi şi acest obstacol poate fi învins, dacă omul îl înfuntă într-un mod voluntar. Dacă ajunge să realizeze că puterea pe care o dobândeşte nu este, în realitate, a lui, ci el aparţine puterii, şi dacă întelege că ultimele două trepte, luciditatea şi puterea sunt mai grele decât orice greşeală, el va atinge un stadiu în care totul va fi sub control. Va şti cum, când şi în cel fel să-şi folosească puterea. Astfel el şi-a învins cel de-al treilea inamic şi este foarte aproape de cunoaştere.
Batrâneţea -ultima treaptă- cel mai crud inamic
  După ce a depăşit, învingând puterea, omul se află foarte aproape de ţelul final al căii sale, dar pe nesimţite, tiptil, apare cel mai crud inamic, cel pe care acesta îl va ţine numai la respect, reuşind doar în foarte rare cazuri să îl şi învingă, şi anume-bătrâneţea.
  Această treaptă reprezintă momentul în care omul nu mai este dominat de nici o teamă, de nici o grabă, este faza când toată puterea acumulată este sub un control strict, dar de asemenea şi timpul când simte o dorinţă foarte puternică de a se odihni şi se lasă moleşit de oboseală, înseamnă că acest ultim inamic l-a biruit, readucându-l la o fiinţă bătrână şi slabă. Dorinţa lui de a se retrage îi va anihila total luciditatea, puterea şi toată cunoaşterea dobândite.
   Cu toate acestea, calea poate fi continuată, dacă omul se leapădă de oboseală şi-şi continuă calea, îndeplinindu-şi astfel destinul. Atunci el poate fi numit om al cunoaşterii, chiar şi pentru puţin timp, momentul in care a reuşit să îşi învingă ultimul şi invincibilul său inamic.Acest unic moment de luciditate, putere şi cunoaştere este de ajuns, este legătura cu absolutul...