O aventură de neuitat...

   Astăzi mai mult din senin am hotărât ca, în ciuda vremii posomorâte de afară să plec cu fratele meu mai mare să facem o plimbare cu bicicleta prin câteva sate apropiate de noi. La început totul a fost bine dar când am luat-o pe drumul dintre state a început coşmarul oricărui biciclist, a început să bată vântul din faţă. Cu greu am ajuns în satul vecin.
   Am mers ceva vreme după care ne-am lasăt furaţi de peisaj. Ne-am uitat la unele case bătrâneşti dacă pot spune aşa şi la cât de simple, frumoase şi utile pot fi. În ziua de azi ne-am obişnuit să facem case din materiale scumpe după care să facem 10 mii de izolaţii atât afară cât şi înăuntru să ne fie cât mai cald, pereţii nu mai respiră deloc şi eşti prins ca într-o capcană de fier izolat de tine însuţi.
    Pe mine sincer m-ar bucura mult mai mult o căsuţă din lut şi lemn să fie cât mai naturală şi nici întreţinere să nu fie scumpă, pentru că asta este iaraşi un inconvenient, când trebuie să cumperi vopseluri scumpe şi alte materiale ce cer resure financiare destul de mari. Dar am deviat de la călătoria noastră. Pe drum am văzut şi Dealurile Covurluiului foarte impunătoare şi purtând cu mândrie cicatricile unor alunecări de teren probabil, sau mai sigur de mâna omului.
   După ce am făcut câţiva km am decis să ne întoarcem înapoi acasă dar nu pe acelaşi drum pentru că asta ar fi însemnat să merge cu vântul în faţă şi ne-ar fi omorât cvadricepşii. Ne-am decis să o luam prin pădurea care uneşte într-un fel satele noastre. Însă aventura era pe la mijloc deoarece am luat un drum greşit de pădure şi nu am ieşit tocmai unde voiam. Dacă găseam drumul pe care îl ştiam noi ar fi însemnat să ne ducă foarte aproape de sat.Până la urmă ne-am orientat noi după cunoştinţele noastre asupra terenului şi am găsit o calea să ieşim din încurcătură. Prin pădure, datorită ploilor care au fost nămolul era la el acasă şi pământul mustea de apă. Cu bicicleta în mâini, mai sprijinindu-ne în ea am trecut cu bine. Ce ne-a frapat a fost goliciunea şi absenţa copacilor din amintirile noastre ce s-a resimţit ca un şoc puternic. Unde în urma cu nu mai mult de 1 an sau doi erau foarte mulţi arbori, au fost tăiate parcele considerabile pentru dorinţa egoistă a noastră a oamenilor. Şi măcar de i-am putea pune la loc sau să crească mai repede dar de multe ori nu facem nimic sau alegem să ignorăm şi odată cu ecosistemul dispar şi specii.
    Dupa jumătate de oră de înotat prin nămol am ieşit din pădure la un drum spre sat destul de înnămolit şi el de altfel şi plin de ochiuri de apă. Am schimbat viteza la cel mai uşor şi am plecat iar împotriva vântului. De ce ne ferisem nu scăpasem. Întru târziu am ajuns acasă mai bogaţi cu o experienţă şi totuşi mai goi. Ar trebui să ştim să mai şi dăruim din când în când naturii nu numai să luam nu zic nu merge şi asta dar până când...